PARCARE

Uită de grija parcării

Avem pregătite parcări weSKI (P1, P2) începând de la interesecția drumului de asfalt, cu cel care pleacă spre Țarcu (Camping / Șaua Jigoriei) aflat la 5 KM de parcarea de pe platoul complexului Muntele Mic. Parcările sunt curățate!

În ordinea umplerii lor, începând cu P1 (de la Stâna), vom transporta gratuit în stațiune toți clienții, din 30 în 30 min sau mai repede dacă există cerere.

Există posibilitatea ca șoferul să vă lase chiar și în curba care duce la baza Telescaunului Vâlsanu, de unde se poate ajunge imediat pe schiuri/snowboard până la baza de pârtiei, de unde vă puteți achiziționa și skipass-uri, dacă nu le-ați achiziționat deja ONLINE.

Pentru cei cei utilizează parcările weSKI (care sunt gratuite), recomandăm ca parcarea să se facă cu fața mașinii în jos, pentru o mai ușoară evacuare la finalul zilei, când apare aglomerația dată de mașininile care pleacă în același timp.

Cei care parchează pe platou, vor trebui să plătească o taxă care nu aparține de noi, ci de firma concurentă.

Daca ai nevoie de alte îndrumări, te ajutăm cu plăcere!
Apasă butonul de mai jos și cere îndrumări sau informații.

Cere Informatii

Tur Virtual 360

Harta Statiune
Prognoza Meteo Vârful Muntele Mic

Servicii weSKI

SKI PASS
Gaseste detaliile legate de cartela care deschide toate drumurile distractiei.
Afla Detalii
SKI CENTER
Centrul de inchirieri echipamente sportive si singurul punct de informare turistica.
Afla Detalii
SKI SCHOOL
Invata de la profesionisti arta schiatului! Avem instructori certificati.
Afla Detalii
FREERIDE
Am creat pentru iubitorii de adrenalina un “loc de joaca”
Afla Detalii

Ready to enjoy the moment?